16 august 2022, 14:30

Talent sau nepotism? 10 copii de vedete care au devenit modele de succes - FOTO

Talent sau nepotism? 10 copii de vedete care au devenit modele de succes - FOTO

Foarte multi tineri viseaza sa devina modele de succes, sa apara in campaniile unor branduri faimoase si sa defileze la marile festivaluri de moda. Insa nu multi sunt cei care reusesc sa atinga acest nivel.

Dar se pare ca exista un secret al succesului: trebuie sa ai parinti celebri. Copiii multor staruri aleg aceasta cariera si nu doar ca reusesc sa se impuna in lumea modei, dar ajung sa obtina sume impresionante din contracte cu diferite branduri.

Innebuniti dupa bani! Vezi top-ul barbatilor din showbiz-ul rusesc care si-au ales sotiile dupa avere si au recunoscut acest lucru - FOTO

Romeo Beckham, fiul lui David si al Victoriei Beckham

Romeo Beckham si-a facut debutul in modelling la varsta de zece. Adolescentul in varsta de 19 ani a semnat la finalul anului trecut un contrat de 1,2 milioane de lire un brand de echipament sportiv, devenind cel mai bogat dintre cei patru copii ai familiei Beckham.

Lourdes Leon, fiica Madonnei

Lourdes, care isi doreste sa fie cunoscuta sub numele Lola, a devenit un adevarat star in lumea modei in ultimii ani. Fiica Madonnei a aparut in numeroase campanii de-a lungul timpului, cele mai recente fiind pentru branduri precum Calvin Klein, Burberry, SKIMS sau Savage X Fenty.

Lila Grace Moss, fiica lui Kate Moss

Kate Moss este unul dintre cele mai cunoscute supermodele din lume, iar fiica sa in varsta de 19 ani, Lila Moss, ii calca pe urme. La numai 16 ani Lila a devenit imaginea Marc Jacobs Beauty, iar de atunci a aparut in numeroase pictoriale si a defilat la marile festivaluri de moda. 

Valentina Nafornita - weekend in paradis! Vezi unde se odihneste soprana Republicii Moldova, dar si corpul perfect pe care l-a etalat - VIDEO

Dylan Jagger Lee, fiul Pamelei Anderson si al lui Tommy Lee

La 24 de ani, Dylan Lee este deja milionar. La fel ca fratele sau mai mare, Brandon, Dylan este model si a debutat in anul 2016 in cadrul unei prezentari Saint Laurent. De-a lungul timpului, el a lucrat cu branduri de top precum Dolce & Gabbana, Hugo Boss sau Armani si a aparut in revistele GQ si Vogue.

Iris Law, fiica lui Jude Law

La 21 de ani, realizarile lui Iris Law in lumea modei sunt impresionante. Ea si-a facut debutul printr-o colaborare cu brandul britanic Illustrated People, iar apoi a fost imaginea unor campanii pentru branduri de top precum Marc Jacobs, Loewe, Stella McCartney si La Perla. In prezent este beauty ambassador pentru Dior.

Eve Jobs, fiica lui Steve Jobs

Eve, fiica in varsta de 23 de ani a lui Steve Jobs, fondatorul Apple, a semnat recent un contract cu una dintre cele mai mari agentii de modeling, DNA Model Management - agentie ce reprezinta nume mari din lumea modei, precum Doutzen Kroes, Emily Ratajkowski sau Kaia Gerber. Eve a defilat la Saptamana Modei de la Paris, in cadrul show-ului de prezentare Louis Vuitton pentru colectia toamna-iarna 2022/2023.

Hayley Hasselhoff, fiica lui David Hasselhoff

Fiica starului din „Baywatch” a devenit un cunoscut model plus size si le incurajeaza pe femeile din intreaga lume sa-si iubeasca formele, indiferent ce masura poarta la haine. Hayley a pozat pentru Playboy Germania si a fost primul model plus-size care a aparut pe o coperta Playboy din Europa. 

Hailey Baldwin, fiica lui Stephen Baldwin

Hailey Baldwin si-a inceput cariera de model in anul 2014 si de-a lungul timpului a aparut in campanii pentru Guess, Ralph Lauren, Moschino sau Tommy Hilfiger. Modelul in varsta de 25 de ani, care s-a casatorit in anul 2018 cu cantaretul Justin Bieber, a defilat in cadrul multor prezentari de moda, dar in prezent refuza sa faca acest lucru. Hailey a spus ca defilarile pe podium ii afecteaza stima de sine.

Kaia Gerber, fiica lui Cindy Crawford

Kaia Gerber este considerata unul dintre supermodelele momentului, asa cum mama sa, Cindy Crawford a fost modelul de top al anilor '90. Kaia si-a inceput cariera la 16 ani, cand si-a facut debutul pe catwalk intr-o prezentare pentru Calvin Klein. De-a lungul timpului a defilat pentru cele mai cunoscute branduri de moda din lume, printre care Marc Jacobs, Burberry, Prada, Chanel, Saint Laurent, Valentino sau Versace.

Lily-Rose Depp, fiica lui Johnny Depp si a Vanessei Paradis

La varsta de 17 ani, Lily-Rose defila deja pe podiumuri alaturi de unele dintre cele mai cunoscute modele din lume. Desi are o inaltime de 1,60 m, Lily se bucura de un succes impresionant in lumea modei. Actrita si modelul in varsta de 22 de ani este ambasador al casei de moda Chanel si este urmarita de 5,2 milioane de persoane pe Instagram.