La sase ani de la un diagnostic de cancer la gat, tratamente de radioterapie si chimioterapie, si o traheotomie care i-a afectat permanent vocea, Val Kilmer e gata pentru o noua viata.
Vedeta de 61 de ani apare pe coperta noului numar PEOPLE, si s-a folosit de ocazie pentru a vorbi despre noul documentar Amazon Original, Val. Filmul este co-regizat de Leo Scott si Ting Poo si produs de Kilmer si de copiii sai.
„Acum ca este mai dificil sa vorbesc, vreau sa-mi spun povestea mai mult ca niciodata”, spune Kilmer in documentarul care arunca o privire intima asupra vietii personale si profesionale a vedetei din Top Gun, si mai ales pe lupta impotriva cancerului si pe recuperarea sa. Filmul nu evita momentele vulnerabile, nici lupta actorului cu noile sale limitari fizice, cum ar fi nevoia de a folosi un tub de alimentare.

„Evident, sunt mult mai rau decat simt”, spune Kilmer in film, cu vocea subtire si ragusita. „Nu pot vorbi fara sa-mi infig ceva in aceasta gaura [din gat]. Trebuie sa aleg intre a respira si a manca. Este un obstacol care este foarte prezent pentru cine ma vede.”
Zvonurile legate de problemele de sanatate ale lui Kilmer au inceput sa apara in 2015. La inceput, starul a negat ca ar avea o tumoare, desi cineva apropiat lui a declarat pentru E! News ca actorul face niste analize la spitalul din Los Angeles. In 2016, Michael Douglas a alimentat zvonurile conform carora Kilmer ar fi avut cancer. Kilmer a raspuns comentariilor de pe Facebook, spunand despre colegul lui ca este „prost informat”, dar in aprilie, a recunoscut ca a avut un cancer vindecabil.
Val Kilmer a jucat alaturi de fiica lui in filmul Paydirt, lansat in 2020. „Sunt atat de mandra ca acum este complet vindecat”, a spus Mercedes Kilmer, care a adaugat: „pare ca industria entertainment-ului s-a schimbat destul de mult si acum au loc si persoanele cu dizabilitati.”

