29.07.2019
Pasta de dinti bio: nociva sau benefica pentru igiena orala?
Sa consumi alimente si produse cosmetice bio deja a devenit o tendinta, iar printre trendurile in igiena orala se numara si pasta de dinti bio, care totodata a reusit sa nasca reale controverse. Daca sunt cu adevarat mai eficiente decat cele obisnuite sau daca daca este doar o metoda prin care companiile producatoare sa vanda produse mai scumpe, explica medicul stomatolog Adrian Mina pentru CISD.

Pe piata au aparut numeroase variante de paste de dinti bio, obtinute din ingrediente naturale precum argila, carbunele sau chiar sucul de lamaie. Desi ele pot parea atractive pentru cumparatori, reamintim ca nu exista niciun studiu de specialitate care sa le dovedeasca eficienta.

Eficienta pastelor de dinti bio este un subiect destul de dezbatut in ultima perioada datorita noului val de produse bio aparute pe piata. Multe studii in ceea ce priveste eficienta acestor paste, care se presupun a fi lipsite de substante chimice, nu exista momentan si deci o opinie clara nu se poate forma in totalitate. Intradevar, datorita ingredientelor naturale, beneficiile ar trebui sa fie mai mari decat in cazul celor clasice, care contin numeroase substante chimice”, explica Dr. Adrian Mina.

Principalele substante care lipsesc din compozitia pastelor de dinti bio sunt triclosanul, polyethylene glycol, indulcitori artificiali, parabeni, ftalati, conservanti, parfumuri sintetice. Triclosanul este un antiseptic foarte des utilizat in produse cosmetice, paste de dinti, materiale plastice, asociat cu unele tipuri de cancer, dereglari hormonale si afectiuni ale ficatului. Polyethylene glycol-ul se foloseste pentru fabricarea ambalajelor si recipientelor si este cunoscut pentru producerea de iritatii, afectarea sistemului nervos central, inimii si rinichilor. Indulcitorii artificiali de tip aspartam sau zaharina scad ph-ul cavitatii orale producand aciditate si crescand riscul de aparitie a cariilor. De asemenea, fluorul nu se afla pe lista de ingrediente a pastelor de dinti bio, acest lucru fiind benefic pentru pacientii la care aportul de fluor este contraindicat in urma unor supradoze de fluor din aport alimentar sau in cazul copiilor mici, unde exista riscul de ingerare a pastei de dinti in timpul periajului”, spune specialistul.

Pasta de dinti bio si ingredientele pe care le contine

Ingredientele pe care pastele de dinti bio le contin nu sunt deloc nocive, dar nici nu se poate spune cu certitudine daca sunt benefice. Spre exemplu, in cazul anumitor persoane care sufera de probleme de natura dentara sau gingivala, folosirea pastelor de dinti bio se poate face doar la recomandarea medicului.

Spre deosebire de pastele de dinti conventionale, cele bio contin substante naturale de tipul aloe vera, extracte din plante, scortisoara, portocale, lamaie, grapefruit si ingrediente active non-toxice. Pe deasupra, nu sunt testate pe animale si nici nu contin produse de origine animala. Ca si concluzie, recomandam pastele de dinti bio pacientilor care isi doresc sa elimine din rutina zilnica aceste substante chimice pentru comfortul psihic pe care il aduce pacientului si mai putin pentru presupusele proprietati despre care nu exista inca studii certe. In ceea ce priveste pacientii cu probleme dentare si gingivale, pastele de dinti bio se vor folosi numai dupa realizarea tratamentului specific si doar la recomandarea acestora de catre medicul specialist, intrucat nu exista studii care sa afirme ca detin proprietatile celor conventionale care au fost atestate si utilizate cu succes in tratamentul afectiunilor oro-dentare”, adauga medicul stomatolog Adrian Mina.

Articole din aceeasi categorie