31 mai 2019, 10:23

Colectia Gucci Resort 2020 vine cu un mesaj puternic. „Femeile trebuie intr-adevar respectate la fel de mult ca barbatii, ele ar trebui sa aiba libertatea de alegere, chiar sa intrerupa o sarcina.”

Colectia Gucci Resort 2020 vine cu un mesaj puternic. „Femeile trebuie intr-adevar respectate la fel de mult ca barbatii, ele ar trebui sa aiba libertatea de alegere, chiar sa intrerupa o sarcina.”

Noua colectie Gucci Resort 2020 a fost lansata recent, iar mesajele pieselor vestimentare au un impact mare asupra publicului. Directorul creativ al casei de moda, Alessandro Michele, a luat pozitie in sprijinul drepturilor sexuale si reproductive, al egalitatii si al libertatii de exprimare, iar cea mai noua colectie vine cu un mesaj puternic in acest sens.

„Spectacolul a fost un „imn pentru libertate”. Este de necrezut ca in lume exista inca oameni care cred ca pot controla corpul unei femei, alegerea unei femei. Intotdeauna voi sta in spatele libertatii de a fi, mereu.”, a declarat Alessandro Michele.

Colectia a inclus mai multe declaratii clare in sprijinul acestor valori. Michele a creat un blazer regal purpuriu inscriptionat cu fraza „My Body My Choice” si o rochie crem, cu un uter delicat brodat si subtire, marturisind ca rochia a simbolizat ideea ca „femeile trebuie intr-adevar respectate la fel de mult ca si barbatii, ele ar trebui sa aiba libertatea de alegere, chiar sa intrerupa o sarcina’. 

Au existat mai multe referinte subtile la libertatea reproductiva pe tot parcursul anului, precum o jacheta inscriptionata cu data „22.5.78.” Dupa cum explica internautii pe social media, 22 mai 1978 semnifica „statutul italian pentru protectia sociala de maternitate si intreruperea voluntara a sarcinii, cunoscuta sub numele de statutul 194”.

Mai mult de atat, au fost si alte articole vestimentare cu sloganul „Chime for Change”, numele campaniei mondiale Gucci pentru egalitatea de sanse intre femei si barbati si sanatatea materna in tari precum: Afganistan, Bangladesh, Mali, Filipine, Sudanul de Sud, Siria, Tanzania, Thailanda, Uganda, Marea Britanie si SUA.

De asemenea, Gucci a finantat instruirea a 160 de ambasadori impotriva violentei domestice, primul colectiv italian de centre independente de femei si adaposturi.

„Scopul meu a fost si este sa transmitem un mesaj clar si tare despre faptul ca intreaga comunitate Gucci este de acord cu aceasta egalitate”, a mai spus Alessandro Michele.

Casa de moda Gucci are un angajament de lunga durata fata de femei prin finantarea proiectelor din intreaga lume, pentru a sprijini drepturile sexuale si reproductive, sanatatea materna si libertatea alegerii individuale. 

Vezi aici mai multe imagini din colectia Gucci Resort 2020.

Sursa foto: Vogue.ro