24 mai 2025, 00:33

„Românii au talent” 2025! Cine a câștigat finala şi marele premiu de 120 de mii de euro - FOTO/VIDEO

„Românii au talent” 2025! Cine a câștigat finala şi marele premiu de 120 de mii de euro - FOTO/VIDEO

Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câștigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de la Pro TV şi, totodată, marele premiu de 120 de mii de euro.

Damaris Lupu este o elevă de 14 ani din Tecuci, scrie News.ro, menționând că ea s-a apucat de contorsionism în urmă cu cinci ani, iar acum reușește să execute mișcări incredibile.

Damaris a descoperit pe YouTube mai multe filmuleţe cu gimnaste care fac asta, iar acest lucru a îndemnat-o să încerce şi ea. Eleva de 14 ani din Tecuci învaţă singură să se perfecţioneze.

Consideră că acest sport implică multe mişcări interesante şi a realizat că este foarte flexibilă. La vârsta de 9 ani, a început să se dedice mai serios contorsionismului. Damaris locuieşte cu mama şi cu fratele mai mic. În urmă cu opt ani, toţi cei patru fraţi şi mama lor au plecat în Austria, unde se afla fratele mamei, care i-a ajutat să-şi găsească o locuinţă şi un loc de muncă pentru mamă.

Marea finală Românii au talent, 23 mai 2025. Alexia Tudose, moment absolut emoționant pe scenă. Andra, în lacrimi: „Pentru mine, ești ca o rază de soare!” - VIDEO

Au plecat din România din cauza dificultăţilor financiare. Damaris a locuit în Austria din clasa a treia până în clasa a şaptea, a învăţat limba germană şi i-a plăcut ţara, dar nu a găsit cursuri de contorsionism. După pandemie, mama ei a decis să se întoarcă în România.

Clasamentul final „Românii au talent” 2025

Locul doi a fost ocupat de Sara Hanţ, care are doar 10 ani, şi care a obţinut un premiu de 20.000 de euro.

Locul trei a fost ocupat de Alexia Tudose, o tânără de 17 ani, care a interepretat într-o manieră proprie piesa lui Smiley, „Confesiune”.În urmă cu trei ani, Alexia a fost implicată într-un accident rutier, braţele ei fiind amputate şi apoi replantate.

Premiul de originalitate a fost câştigat de Simona Beşleagă, care a cântat o piesă culeasă din popor: Codreanca. Premiul de originalitate este în valoare de 10.000 de euro.

Pe locul 10 s-a clasat Gabriel Doda, locul 9 i-a revenit lui Ianis Pîrşe, Iar pe opt a fost Simona Beşleagă.

Poziţia a 7-a i-a revenit Mirunei Ungureanu, iar pe 6 s-a clasat trupa Famous by D-Stric.

Marea finală Românii au talent, 23 mai 2025. Damaris Lupu a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice! Tânăra de 14 ani, moment fermecător de contorsionism - VIDEO

Locul 5 a fost ocupat de trupa de acrobaţi Hakuna Matata.

Iar pe 4 s-a clasat Marius Moldovan.

SURSA FOTO: PRO TV