Dar cum facem sa le obtinem, asta daca natura s-a zgarcit la acest capitol? Iata ce spune specialistul.
„Pentru doamnele nemultumite de aspectul buzelor lor, solutiile disponibile in clinicile de chirurgie estetica difera in functie de substanta folosita, persistenta in timp a rezultatului si gradul de invazivitate a procedurii. O augmentare cu acid hialuronic va fi diferita si ca procedura, dar si ca rezultat, fata de una cu silicon sau cu tesut propriu. Indiferent de modalitatea aleasa, rezultatul obtinut de mana esteticianului priceput ar trebui sa fie in armonie cu restul fetei, astfel incat aspectul general sa fie unul firesc”, spune dr. Iulia Muraru, medic specialist chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva.
![]()
Acidul hialuronic
Marirea buzelor cu acid hialuronic este cea mai frecventa metoda de augmentare temporara a buzelor, dar si cea mai recomandata de specialisti.
Acidul hialuronic este o substanta care se gaseste chiar in corpul nostru, dar in concentratii mai mari in tesuturile conjunctive, in fluidul sinovial, la nivelul ochilor, valvelor inimii, intre discurile vertebrale si, desigur, si la nivelul pielii. Rolul acidului hialuronic este sa transporte nutrientii catre celule, sa le purifice de toxine, actioneaza ca un lubrifiant, dar absoarbe si socurile. Mai mult, retine cantitati mari de apa, de 100 de ori volumul propriu, de aceea este considerat un ingredient premium pentru hidratarea tisulara. Mai mult, acidul hialuronic este folosit, sub forma injectabila, in interventiile chirurgicale pentru tratamentul ochilor si articulatiilor dureroase.
„ Acidul hialuronic ofera un volum natural buzelor si netezeste ridurile fine. In cele mai multe cazuri, pentru interventie este suficienta crema anestezica, dar se poate apela si la amortirea zonei respective cu ajutorul unei injectii, pentru pacientele mai sensibile. Pe langa caracterul bland al procedurii, avantajul acidului hialuronic pentru augmentarea buzelor este ca nu provoaca niciun fel de alergii, fiind extrem de bine tolerat de corp. Conturul natural al buzelor este accentuat, pentru ca injectarea se face liniar, de jur imprejurul acestora, putand fi totodata corectate si ridurile din jurul gurii.
Procedeul este reversibil, pentru ca acidul se resoarbe fiziologic. Rezultatul dureaza in medie 6-9 luni, in functie de metabolismul fiecarei paciente si de tipul de acid hialuronic utilizat. Daca se doreste o noua injectare dupa aceasta perioada, se va interveni cu o cantitate mai mica decat la prima injectare. Daca pacienta nu mai doreste sa repete interventia, buzele vor reveni la forma initiala, fara alte efecte secundare pe termen lung”, explica Iulia Muraru, medic specialist chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva, pentru Ce se intampla, doctore?
Injectarea cu propria grasime
Lipofilling-ul este o procedura de marire a buzelor prin injectarea cu propria grasime recoltata din zone donatoare ale propriului corp. Rezultatul: buze accentuate, cu aspect natural.
„Principalul avantaj se refera la faptul ca grasimea proprie are o capacitate de integrare maxima la locul injectat, nefiind tratata de organism ca un corp strain. Zona din care este prelevat tesutul adipos va fi tonifiata. Tehnica este minim invaziva, iar complicatiile sunt rare. Efectul are o durata mai lunga decat cel obtinut cu acid hialuronic. In primele trei luni de la interventie se vor resorbi in jur de 10-50% din celulele trasplantate. Dupa trecerea acestui interval, rezultatul poate fi considerat final”, explica dr. Iulia Muraru.
Daca tehnica folosita presupune introducerea unui grefon dermo – grasos de la pacienta (o mica portiune de derm de care este atasat tesutul gras, prelevat de obicei din zona abdominala), rezultatul poate dura peste 5 ani. Potrivit specialistului, augmentarea cu acest tip de grefon este cea mai versatila metoda chirurgicala de marire a buzelor, deoarece pot fi marite atat uniform, cat si pe anumite portiuni, fara noduli palpabili.
„Efectele acestei interventii (caci da, este vorba despre o operatie care se face sub anestezie) sunt neplacute in zona de prelevare, unde poate aparea invinetire, edem, sensibilitate sporita. De asemenea, si in zona tratata pot aparea efecte similare, care se pot intesifica pana in a treia zi, insa vor descreste treptat. Pentru aceste zone este recomandata utilizarea unei pungi cu apa si gheata sau gel termic, in primele ore, pentru diminuarea echimozelor”, spune specialistul.
Protezele cu silicon
Daca rezultatul urmarit este unul definitiv, atunci cea mai potrivita alegere este augmentarea cu proteza de silicon.
„Procedura consta in introducerea in buze a unor mici „proteze” de silicon, cu ajutorul carora vom obtine buze moi si catifelate, iar augmentarea este una permanenta. Acest lucru inseamna ca pacienta nu mai trebuie sa revina periodic in clinica pentru augmentare, iar procedura nu este una complicata. Pe de alta parte, este posibil ca odata cu trecerea timpului musculatura buzei sa se erodeze, iar implanturile sa se deplaseze. In acest caz, ele vor fi evidente subcutanat si ajung sa se simta la atingere. Un alt dezavantaj este faptul ca nu se poate realiza o forma anume a buzei, implantul avand o forma predefinita”, explica dr. Muraru.
Procedura dureaza in jur de o ora si se aplica o anestezie locala.
![]()
Ai dori sa apelezi la astfel de interventii?
Sursa foto: Instagram.com

